luni, 19 aprilie 2010

Steven Seagal -hartuiri sexuale si trafic de femei



Kayden Nguyen (23) l-a dat în judecată pe Steven Seagal (59), pe motiv că ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el şi că folosea şi alte femei în aceleaşi scopuri.
Tânăra a declarat că a fost angajată de Steven Seagal, în februarie 2010, pentru postul de secretară. Din această poziţie, ea a aflat încă din prima ei zi de lucru că „actorul mai avea la dispoziţia sa alte două asistente rusoaice, care serveau 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, la satisfacerea capriciilor lui sexuale“, după cum se arată în document.

Kayden Nguyen s-a plâns poliţiei că, atunci când una dintre aceste două femei a renunţat să mai presteze astfel de servicii pentru Seagal, actorul i-ar fi dat de înţeles că ea este cea care o va înlocui pe rusoaică. Potrivit declaraţiei victimei, actorul i-ar fi cerut să-i facă un masaj, dar ea a refuzat, moment în care acesta s-a fi năspustit asupra ei să-i mângâie sânii, şi-a vârât mâna sub fusta ei şi a tratat-o „ca pe o jucărie sexuală“. În aceeaşi plângere către autorităţi, tânăra îl acuză pe Steven Seagal că ar fi încercat în repetate rânduri s-o forţeze să ia „pastile ilegale“ şi să întreţină relaţii sexuale cu el, punându-i în vedere să nu spună nimănui despre cele întâmplate.

În aceleaşi documente, apare şi declaraţia lui Steven Seagal cum că „Soţia mea nu se supără dacă fac sex cu alte femei“.

Întrucât poliţia nu a făcut nimic pentru a o ajuta în acest caz, Nguyen vrea să ceară instanţei să-l oblige pe Seagal la plata a un milion de dolari pentru daune morale.
Încă din 1998, actriţa Jenny McCarthy a declarat într-un interviu că, în timpul unei şedinţe de casting pentru filmul „Under Siege 2”, Steven Seagal i-a făcut propuneri deocheate: „După ce am intrat în biroul lui Seagal, acesta mi-a spus să iau loc pe canapeaua lui şi să-mi dau jos rochia. Am început să plâng şi i-am spus: «Uită-te la filmul pe care l-am făcut pentru Playboy şi lasă-mă pe mine în pace, nenorociule!»”

Contactat pentru declaraţii, actorul a refuzat să comenteze în vreun fel situaţia.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails
 
Noutati vedete,horoscop creditosBlogger Templates creditos Templates by lecca 2008 .....Top