miercuri, 7 aprilie 2010

Taxa de poluare anulata?


Senatul a adoptat, luni, modificarea OUG 50/2008, prin care elimină vechea taxă auto şi actuala taxă de poluare, iar sumele încasate de stat urmează să se restituie integral, indexate în funcţie de inflaţie, în termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.
Senatul a adoptat, luni, cu 58 voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi două abţineri, proiectul de lege privind aprobarea şi modificarea OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Cele 15 amendamente formulate în cadrul şedinţei Comisiilor reunite de buget prevăd eliminarea completă nu doar a taxei de poluare, introdusă începând cu 1 iulie 2008, ci şi a vechii taxe de primă înmatriculare, introdusă pe baza Codului Fiscal, care a funcţionat din 2007 până în primul semestru al anului 2008.

Potrivit proiectului adoptat de Senat, sumele încasate de stat pentru cele două taxe se restituie integral . Restituirea sumelor se va face de la bugetul de stat, nu de la Fondul de Mediu, iar sumele vor fi indexate potrivit ratei inflaţiei.

Potrivit unui alt amendament al proiectului, sumele încasate de stat în contul celor două taxe se restituie în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de modificare a Ordonanţei 50/2008.

Modificările Ordonanţei guvernamentale au fost susţinute de PDL, senatorul democrat-liberal Dan Cârlan fiind, de fapt, iniţiatorul acestui proiect de lege. Reprezentantul PNL Aron Popa a susţinut, însă, că modificările legii sunt neconstituţionale, astfel că proiectul Guvernului trebuie să rămână nemodificat.

Senatorul PSD Ştefan Viorel a spus că formaţiunea sa va vota raportul comisiei, iar poziţia PC, prezentată de Sabin Cutaş, a fost la fel cu cea a social-democraţilor.

Reprezentanţii PRM s-au pronunţat, de asemenea, pentru eliminarea taxelor şi restituirea sumelor plătite.

Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails
 
Noutati vedete,horoscop creditosBlogger Templates creditos Templates by lecca 2008 .....Top